Sarcina pe luni - stadiile dezvoltarii copilului

28.12.2013 11:48

PRIMA LUNA

In prima luna de sarcina, de fapt ca pe toata perioada sarcinii, trebuie sa fiti foarte grijulie, deoarece copilul se afla in stadiul de dezvoltare. Trebuie sa mancati rational, sa eliminati anumite substante daunatoare din alimentatie. La nivel fizic, singura schimbare pe care o puteti remarca in aceasta perioada, este o usoara sensibilitate la nivelul sanilor, sau usoare crampe. Ocazional unele femei, pot avea sangerari usoare, cunoscute in literatura de specialitate cu denumirea de "sangerari punctiforme", care au loc atunci cand embrionul se implanteaza in peretele uterin.

Alimentatia in aceasta perioada trebuie sa contina multe fructe si legume, multe proteine. Consumati pui, peste, carne, fasole, soia. Ar trebui sa luati vitamina B (si anume float), care previne anumite malformatii congenitale.

In prima luna de sarcina trebuie sa evitati carnea cruda, sau care nu este bine pregatita, puiul crud, ouale crude, laptele nepasteurizat, legumele si fructele care nu au fost bine spalate, alcoolul, medicamentele, tutunul, drogurile.

Probabil doriti sa stiti cand o sa aiba loc nasterea. Calculul datei exacte cand va avea loc acest eveniment este destul de greu. Cea mai exacta metoda pentru a calcula data nasterii este sa aflati care va fi a 226 zi, dupa conceptie. Problema este ca nu stiti cu exactitate cand ovulul si spermatozoidul s-au combinat. La femeile care au menstruatia la 28 de zile, conceptia s-a produs probabil in ziua a 14-a. La femeile care au ciclul la 22-24 de zile, ovulatia se produce inainte de ziua 8 sau 9. O alta metoda de a estima data nasterii este sa incepeti cu prima zi a ultimului ciclu menstrual. Scadeti 3 luni si adaugati 7 zile.

Conceptia se produce la majoritatea femeilor, in jurul zilei a 14-a a ciclului lor menstrual, ceea ce inseamna ca embrionul pe care il purtati va avea 2 saptamani. La 14 zile dupa conceptie embrionul pe care il purtati, este o masa de celule, avand diametrul transversal aproximativ 0,2 mm, fiind mai mic decat varful unui ac. Este alcatuit din doua straturi de celule identice, care se vor inmulti in curand, se vor transforma in celulele specializate care alcatuiesc diferitele parti ale corpului

 

A DOUA LUNA

 

Acum va aflati la mijlocul primului trimestru de sarcina. Aveti greturi, si o senzatie de oboseala aproape continua, dar trebuie sa fiti increzatoare, ca dupa saptamana a noua vor disparea. Modificarile au loc atat la nivelul embrionului, dar si la nivelul corpului dumneavoastra: sensibilitatea la nivelul sanilor si cresterea dimensiunii acestora, crampe, o stare de oboseala aproape permanenta, urinari frecvente, sensibilitate la anumite mirosuri urmate de greata si voma, cresterea poftei de mancare, arsuri gastrice, ameteala si senzatia de lesin.

Alimetatia in primul trimestru de sarcina. La unele femei senzatia de greata poate persista pe parcursul primului semestru de sarcina. Daca aveti senzatii de greata, mancati cat puteti, dar mai ales incercati sa descoperiti care sunt alimentele care va fac bine. Mancati putin si des. Trebuie sa aveti tot timpul la indemana gustari pe care sa le luati, atunci cand simtiti senzatia de greata.

  • Saptamana 5 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Embrionul are acum 2-3 mm lungime si este mai adanc implantat in peretele uterin. In jurul lui s-a format sacul amniotic protector. Menstruatia ti-a intarziat, desi simti ca e pe cale sa-ti vina; sanii sunt umflati si te dor, poti avea si dureri de cap.
  • Saptamana 6 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    De acum incepi sa simti ca esti insarcinata; observi mai multe schimbari in corpul tau. Apare greata - mai frecvent dimineata sau cand simti miros de mancare. Te simti obosita din cauza metabolismului care s-a accelerat pentru a face fata modificarilor din organismul tau. Uterul creste si apasa pe vezica urinara, diminuandu-i volumul, asa ca simti nevoia sa mergi mai des la toaleta. Desi embrionul este inca mic, cele 4 camere ale inimii sale s-au format deja; inima bate cu 180 de batai pe minut. Se formeaza si tubul neural, din care se va dezvolta creierul bebelusului si maduva spinarii.
  • Saptamana 7 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Celulele continua sa se multiplice cu repeziciune. Creierul se dezvolta in continuare, apar mugurasii pentru membre (superioare si inferioare) si incepe sa se formeze tubul digestiv primitiv. Capul este enorm in comparatie cu restul corpului si se sprijina in piept. Viitoarea mamica se poate simti din ce in ce mai rau (greturi matinale, varsaturi ce pot dura si toata ziua). Sfarcurile devin proeminente si sunt mult mai sensibile. Punctisoare mici pigmentate, apar pe cercurile colorate din jurul sfarcurilor.
  • Saptamana 8 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    In momentul acesta, embrionul are 2,5 cm lungime. Se poate distinge fata, un varf de nas, gurita si doua pliuri din care se vor forma pleoapele. Membrele cresc in continuare, in timp ce organele principale sunt deja la locul lor. Uterul se mareste si, pe masura ce hormonii se descarca in sange, femeia insarcinata are tot felul de pofte. Hormonii de sarcina iti vor scadea tensiunea arteriala, vei simti ameteala daca te ridici brusc.

 

A TREIA LUNA

 

Dupa ce-a de-a treia luna, uterul are dimensiunea unei portocale. Hainele inca va incap, dar s-ar putea sa simtiti nevoia de haine mai comode, mai lejere. Viitoarele mamici, ca de altfel orice om au nevoie de exercitii fizice, care sunt utile pentru controlul greutatii, o conditie fizica mai buna. Ideea este ca trebuie sa va consultati cu medicul, pentru a va asigura ca exercitiile pe care doriti sa le faceti nu vor dauna sanatatii dumneavoastra, sau fatului. Sunt recomandate plimbarile si exercitiile aerobice care nu implica socuri puternice. In aceasta perioada este bine sa va protejati spatele, atunci cand ridicati greutati. Durerile de spate in timpul sarcinii sunt destul de frecvente, chiar daca nu faceti nimic. Nu va jenati sa cereti ajutorul, cand aveti de ridicat ceva.

Vizitele prenatale vor deveni parte componenta a programului dumneavoastra pe parcursul celor 9 luni de sarcina. Medicul va va examina abdomenul pentru a vedea cum se dezvolta copilul, si pentru a asculta bataile cordului fetal.

Castigul ponderal intr-o sarcina ideala incepe cu 4-5 kg, in timpul primelor 20 saptamani de sarcina. Dupa aceasta perioada ar trebui sa castigati cate 2 kg in fiecare luna. O femeie cu o greutate medie poate sa castige in timpul sarcinii, intre 12 si 18 kg. Pe de o parte nu trebuie sa folositi sarcina ca pe o scuza de a manca foarte mult, iar pe de alta parte nu trebuie sa va speriati de kg acumulate. Daca castigul ponderal este redus, cresc sansele ca fatul sa nu beneficieze de o nutritie adecvata si sa nu se dezvolte corespunzator.

Din punct de vedere medical ceea ce se afla in uterul dvs. pana la a 10-a saptamana de gestatie, este un embrion. Dupa a 10-a saptamana el devine un "fat".

  • Saptamana 9 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Embrionul continua sa creasca rapid si are dimensiunea unei capsuni. Incep sa se dezvolte acum urechile si ochii, sistemul genito-urinar, iar pana la sfarsitul acestei saptamani va avea pleoape, muguri pulmonari. Ficatul bebelusului incepe sa produca celule sangvine si se formeaza cordonul ombilical.
  • Saptamana 10 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Uterul tau e de marimea unei portocale si in interior se dezvolta rapid embrionul care e de marimea unei prune. Cartilajul ce formeaza scheletul rudimentar al copilului se transforma in os. Membrele se lungesc, iar coatele si genunchii isi fac aparitia. Sanii tai si-au marit volumul si mai mult.
  • Saptamana 11 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    In urmatoarele 3 saptamani bebelusul isi va dubla dimensiunile. Faza cea mai vulnerabila pentru dezvoltarea lui aproape a trecut, iar riscul de pierdere a sarcinii a scazut foarte mult. Cantitatea totala de sange care circula prin corpul tau a crescut si va continua sa creasca pana in saptamana a 30-a. Din aceasta cauza parul devine mai stralucitor si unghiile mai sanatoase, fiind mai bine hranite.                                                                                           Top
  • Saptamana 12 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Ai un inceput de burtica pentru ca uterul tau, care a crescut, e impins deasupra osului pubic. Medicul il va simti la palpare, la primul control prenatal care ar trebui sa fie intre saptamana a 8-a si a 12-a. Inima ta este mai solicitata, deoarece trebuie sa pompeze o cantitate suplimentara de sange; vei transpira mai mult si temperatura corpului creste.
  • Saptamana 13 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Bebelusul cantareste acum aproape 18 grame si are 6,5 cm lungime. Degetele de la picioare sunt acum separate si fata este complet formata. Incep sa se dezvolte si organele genitale externe.

 

A PATRA LUNA

 

Sexul copilului este acum clar. Un fat destinat sa fie fetita va avea 2 cromozomi x, iar daca este destinat sa fie baiat va avea un cromozom x si un cromozom y. In jurul saptamanii a 16-a, cand copilul este pozitionat in mod favorabil, se poate determina sexul sau prin intermediul unei ecografii. In unele cazuri luna a 4-a de sarcina reprezinta momentul in care cuplurile afla ca vor avea gemeni. In luna a 4-a de sarcina creste si dimensiunea uterului, care va ajunge la dimensiunea un grapefruit. Femeile care nu sunt la prima sarcina pot incepe sa simta miscarile fatului. In timpul sarcinii pielea este foarte uscata, puteti suferi mai usor de arsuri solare. Sau la extrema cealalta, poate arata mai bine ca niciodata. In timpul sarcinii este posibil ca si parul sa sufere unele modificari: cele cu parul ondulat sa observe ca acesta este mai drept, sau ca firul de par este mai gros. In aceasta perioada sunt afectate si unghiile care cresc mai repede decat inainte.

Aceasta perioada a sarcinii este cea mai lipsita de complicatii. Al doilea trimestru de sarcina reprezinta o perioada in care puteti calatori. Totusi trebuie sa evitati sa ramaneti prea mult timp in aceeasi pozitie in timpul calatoriei, trebuie sa va miscati la perioade de timp constante.

  • Saptamana 14 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    In trimestrul al doilea de sarcina, cele mai multe femei se simt mult mai bine. Placenta preia acum functia de hranire si de productie hormonala, ceea ce inseamna ca veti scapa de greturile matinale si chiar veti avea un surplus de energie. Bebelusul raspunde acum la stimuli precum zgomot, lumina si atingerea, desi inca nu-l simti cum se misca.
  • Saptamana 15 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Copilul tau are acum 10 cm lungime. Pe zi ce trece i se definesc ochii, urechile, buzele si nasul. Ii creste si parul pe corp, inclusiv genele si perisorul fin care ii va acoperi fata si corpul pana aproape de nastere. Incepe sa aiba reflexul de supt. Acum te simti mai bine! Petele pigmentare de pe piele devin mai intunecate, iar pielea ta este mai sensibila la soare. Pot aparea pete cafenii ca niste pistrui mari care vor disparea dupa nastere. Oasele bebelusului incep sa se intareasca si dintisorii i se dezvolta in gingii. In aceasta perioada este important sa ai o dieta cu mult calciu, pentru a nu-ti consuma depozitele proprii.
  • Saptamana 16 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Membrele copilasului sunt formate si are acum si unghii si sprancene. Poate sa-si suga degetul mare de la picior. Tot acum poti simti primele miscari care sunt foarte fine. Poti merge la un nou control prenatal, la care o sa ti se faca si ecografie. Prima ecografie este pentru a stabili data nasterii, iar urmatoarele pentru a vedea daca copilul se dezvolta normal si daca e corect pozitionat in uter. Ai luat destul de mult in greutate, mai ales pe solduri, coapse si abdomen.
  • Saptamana 17 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Sarcina este din ce in ce mai evidenta. Datorita fluxului crescut de sange din organism nasul iti este infundat si poti avea sangerari nazale. Parul se ingrasa mai repede decat de obicei. Bebelusul este acum mai greu decat placenta; este lung si slab, iar pielea degetelor este striata, are deja amprente.

 

A CINCEA LUNA

 

In aceasta perioada veti trece de jumatatea sarcinii. Copiii au mari nevoi nutritive. Ei se servesc cu tot ce le este necesar la un moment dat. Fierul este foarte important in aceasta perioada de sarcina. Fierul este important pentru cresterea globulelor rosii ale copilului, dar si pentru intretinerea celulelor dumneavoastra. Medicul va va recomanda sa luati suplimente cu fier, daca va considera ca aveti nevoie. Copiii preiau din ce in ce mai mult fier spre sfarsitul sarcinii, pe masura ce cresc si produc mai multe globule rosii. Pe de alta parte, de cele mai multe ori mama ajunge ca spre sfarsitul sarcinii sa prezinte un grad ridicat de anemie. Daca o femeie are un numar redus de celule rosii, nivelul acestora poate scadea periculos de mult in cazul in care va sangera ceva mai mult in timpul travaliului.

Calciul este important pentru dezvoltarea oaselor copilului dumneavoastra si pentru mentinerea densitatii propriilor dumneavoastra oase. De obicei pentru femeia insarcinata se recomanda 1500 mg calciu in fiecare zi, ceea ce reprezinta echivalentul a 5 portii de lapte, branza sau iaurt.

Arsurile gastro-esofagiene afecteaza multe femei gravide. Cele mai multe femei insarcinate resimt o senzatie de arsura in piept, dureri de stomac. Arsurile gastrice si indigestia fac parte pana la un punct din evolutia normala a sarcinii. Arsurile se datoreaza aciditatii stomacului, care ajunge la nivelul esofagului, un proces numit reflux gastro-esofagian. Hormonul de sarcina progesteron incetineste procesul digestiei.

Multe femei insarcinate descopera ca din cand in cand le curge sange din nas. Sangerarile nazale se datoreaza unui aport sangvin crescut la nivel nazal.

Ecografia este o modalitate de a va vedea copilul, dar si lumea in care acesta traieste. Ecografia analizeaza aspectele fizice ale copilului. Atunci cand este obtinuta o imagine clara, doctorul poate fi sigur in privinta anumitor detalii cum ar fi cate camere are inima, sau daca coloana vertebrala este asa cum ar trebui sa fie.

  • Saptamana 18 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Corpul femeii insarcinate continua sa creasca: ai luat in greutate aproximativ intre 2 si 6 kg si uneori ai dureri din cauza intinderii ligamentelor pelvice. Nu mai poti dormi bine, asa ca intinde-te pe o parte, sprijinita de perne. Secretiile vaginale sunt mai abundente acum. Esti plina de energie si poti sa te gandesti ce cursuri prenatale poti urma. Exercitiile de respiratie si de intarire a muschilor perineali iti vor fi extrem de folositoare in timpul travaliului. Bebelusul masoara cam 20 cm lungime si aspira lichid amniotic in plamani (ajuta la dezvoltarea lor).
  • Saptamana 19 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Nu mai ai talia de altadata si, odata cu marirea abdomenului, ombilicul se intinde. Burtica ia proportii pe zi ce trece si esti aproape la jumatatea perioadei de sarcina. Poti avea dureri de spate din cauza uterului marit care iti schimba centrul de greutate. Odihneste-te cu picioarele ridicate si incearca sa nu cari greutati. Bebelusul se misca destul de mult si poti simti prima lovitura.                                                                                               Top
  • Saptamana 20 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Copilul tau creste rapid: are acum aproximativ 260 de grame, si masoara 25 de cm lungime. Pielea lui are acum doua straturi: epiderma si dermul de dedesubt. Se matureaza muschii si vei simti cand se intinde, se intoarce si chiar face tumbe viguroase. Din cauza abdomenului marit poti avea arsuri la stomac si indigestie. Neutralizeaza acidul gastric cu lapte si ceai de menta. Atentie insa la constipatie! Trebuie sa mananci des si putin, mestecand incet: asa o sa te simti mai bine!
  • Saptamana 21 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Pielea de pe abdomen este foarte intinsa si de aceea e uscata si te mananca. E indicat sa te ungi cat poti de des cu crema hidratanta sau ulei pentru copii si disconfortul va disparea. Atentie, daca mancarimea se generalizeaza, poate semnifica o suferinta hepatica. Copilul cantareste acum aproape 450 de grame si inca mai are loc sa se miste liber. Pe masura ce i se dezvolta auzul poate sa raspunda la muzica. Tot acum apare vernixul, o substanta alba, grasoasa produsa de glandele sebacee care ii protejeaza pielea.
  • Saptamana 22 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Bebelusul tau este din ce in ce mai viguros in miscari si simti asta pe pielea ta. De acum poti sa-i canti cantece duioase de leagan. Cercetarile au dovedit ca urechile lui sunt acum complet formate si poate auzi sunetele externe. De asemenea, nu ezita sa-i vorbesti cat poti de mult, pentru ca deja iti poate recunoaste vocea. Observi pe fata mici vase de sange dilatate, iar gingiile iti sunt umflate. Nu trebuie sa-ti faci prea multe griji, ca dupa ce o sa nasti o sa-ti revii la normal.

 

A SASEA LUNA

 

In acest moment al sarcinii va puteti simti puternica si cu o stare de bine. Unul din lucrurile mai putin placute care apare in timpul sarcinii sunt vergeturile la nivelul abdomenului, sanilor sau coapselor. In aceasta perioada a sarcinii este posibil sa resimtiti unele senzatii neobisnuite la nivelul abdomenului: contractii nedureroase, dureri la nivelul spatelui inferior, scurgerile de sange sau mucus la nivel vaginal.

Travaliul inainte de termen, cunoscut si sub denumirea de travaliu prematur, reprezinta debutul travaliului adevarat inainte de saptamana a 37 de sarcina. Majoritatea femeilor care nasc precoce nu prezinta factori de risc deosebiti care le-ar putea avertiza asupra unor eventuale probleme. Cu toate astea se observa un numar mai mare de nasteri premature in cazul femeilor care au uterul de forma neobisnuita. Alti factori ar putea fi varsta mamei, daca mama are mai putin de 18 ani sau mai mult de 40.

Uneori este mai bine ca nasterea copilului sa se produca mai devreme. O data ce ati intrat in al treilea trimestru de sarcina, sansele pentru copil sa-i mearga bine in afara uterului devin din ce in ce mai mari cu fiecare saptamana care trece. La o sarcina sanatoasa, fatul care se dezvolta bine si se misca in fiecare zi, ne arata ca este in regula si nu sunt necesare alte metode de monitorizare.

  • Saptamana 23 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Bebelusul arata acum ca o papusica. Poti chiar distinge particele din corpul lui prin peretele abdominal. Reactioneaza la zgomote puternice, muzica si voci familiare. Tu ai luat in greutate 4,5 pana la 7 kg. Picioarele iti sunt umflate si apar vene varicoase; din cand in cand, simti cate un junghi in partea de jos a abdomenului, din cauza muschilor uterini care se tot intind. Durerea trece daca te odihnesti.
  • Saptamana 24 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Uterul tau a depasit acum ombilicul. Incepi sa simti contractiile Braxton Hicks. Acestea sunt contractii fiziologice care pompeaza sange in uter pe parcursul sarcinii si iti ajuta corpul sa se pregateasca pentru travaliu. Bebelusul are acum aproximativ 33 cm lungime si cantareste 550 de grame. Tesutul muscular se dezvolta rapid. Plamanii lui sunt insuficient dezvoltati pentru "a respira" singuri. Daca s-ar naste acum, rata de supravietuire este foarte scazuta.
  • Saptamana 25 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Copilul a ajuns la 700 de grame. Are perioade de somn si de veghe. Uterul e cat o minge de fotbal si a inceput sa apese tare pe vezica, de aceea, vei urina mai des. Copilul este acoperit pe tot corpul cu vernix, care ii protejeaza foarte bine pielea inca imatura si previne incolacirea cordonului ombilical in jurul gatului.
  • Saptamana 26 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul creste intr-un ritm rapid. Loveste puternic si de cele mai multe ori se intampla atunci cand tu te odihnesti. Gleznele si fata ti se umfla din cauza retentiei de lichide. Apar vergeturi pe solduri, sani, abdomen si coapse. E timpul sa folosesti o crema hidratanta sau o crema speciala pentru vergeturi.

 

A SAPTEA LUNA

 

Atunci cand intrati in ultimul trimestru de sarcina, incepeti sa va ganditi la schimbarile care vor interveni in familia dumneavoastra. Pe masura ce copilul se dezvolta, abdomenul dumneavoastra creste impreuna cu acesta. Aveti tendinta de a va inclina spre posterior pentru a compensa, greutatea suplimentara a burtii. Acest lucru reprezinta, un stres suplimentar pentru spatele dumneavoastra inferior si este unul dintre numerosii factori care pot conduce la durerea de spate care apare in timpul sarcinii. Durerile de spate pot sa interfereze cu odihna din timpul noptii, dar aceasta nu reprezinta singura cauza a tulburarilor somnului care apar in sarcina. Pe masura ce abdomenul dumneavoastra devine din ce in ce mai mare, fatul va comprima vezica facandu-va sa mergeti des la toaleta in timpul noptii.

  • Saptamana 27 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Copilasul se ingrasa tot mai mult, isi formeaza chiar depozite de grasime. Pentru prima data va deschide ochisorii, pleoapele nemaifiindu-i "lipite". Femeia insarcianta este predispusa la infectii urinare in aceasta perioada, asa ca este indicat sa bea multa apa. Gravida poate simti o tensiune in sani, care ii creeaza disconfort.
  • Saptamana 28 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Din aceasta saptamana si pana la 72 de ore dupa nastere, sanii tai vor secreta colostru. Acesta contine importanti factori imunologici care sa protejeze fatul mai ales acum, cand sistemul lui imunitar nu este complet dezvoltat. Medicul tau te va chema la control din doua in doua saptamani si iti va masura foarte atent tensiune arteriala. Poti avea bufeuri mai ales dupa efort fizic. Creierul copilului creste in dimensiune si devine mai complex. Exista deja papile gustative, iar fatul poate face diferenta intre dulce si acru si poate avea chiar si preferinte. Inima ii bate mai tare cand vorbesti: iti recunoaste vocea.
  • Saptamana 29 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul cantareste acum in jur de 1100 de grame si aproximativ 40 cm lungime. Mai tot timpul se intinde si te loveste. Uneori vei simti contractii repetitive in pelvis, dar nu e cazul sa iti faci probleme, este copilul care se misca sau sugjite. Datorita greutatii in plus pe care o porti, te dor ingrozitor picioarele si ai putea de asemenea sa ai probleme de echilibru.
  • Saptamana 30 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Majoritatea copiilor se intorc cu capul in jos cam in aceasta saptamana, pregatindu-se pentru nastere. Spatiul din uter e acum insuficient, nemailasandu-i loc de manevre. Fundul uterului este cu mult deasupra ombilicului. De acum obosesti mai repede si poti avea dureri de spate. Este timpul sa incepi sa faci exercitii pentru intarirea muschilor perineului: contracta si relaxeaza muschii.
  • Saptamana 31 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul este din ce in ce mai mare. Are acum 1800 de grame, iar pana la nastere greutatea i se va dubla. Tu ai greutati in respiratie, in special dupa efort. Poti sa faci cateva exercitii de respiratie, fara a exagera insa.

 

A OPTA LUNA

 

Va gasiti acum intr-un moment al sarcinii in care fatul face multe lucruri pe care le considerati a fi activitatile sale obisnuite. In interiorul uterului el isi misca bratele si picioarele, inghite lichid amniotic pentru a-si pregati sistemul digestiv, urineaza si isi suge degetelul, incepe sa efectueze miscari respiratorii, fapt ce permite lichidului amniotic sa se miste prin plamanii lui. Atunci cand il simtiti ca se misca, va intrebati despre cum este acesta asezat in uter. De cele mai multe ori o femeie gravida simte cele mai multe miscari ale copilului, in locul in care se afla picioarele copilului. Daca simtiti lovituri la nivelul fundului uterin, atunci copilul este cel mai probabil cu capul in jos. Aceasta este cea mai buna pozitie pentru nastere, deoarece capul este partea cea mai voluminoasa a corpului copilului, si odata ce acesta s-a pozitionat in canalul de nastere, restul corpului este mai usor de scos. Daca loviturile sunt toate in partea inferioara a abdomenului, este posibil, este posibil ca fatul sa fie in pozitie sezanda, cu fesele sau picioarele in jos. Medicul isi poate da seama de pozitia in care este asezat copilul, examinandu-va abdomenul. 

In aceasta perioada aveti probleme cu vezica urinara, care va poate face sa alergati la baie. O alta problema in aceasta perioada sunt venele varicoase. Pe masura ce uterul in continua crestere exercita o presiune, din ce in ce mai mare asupra sistemului circulator din partea inferioara a corpului, fluxul sangvin poate fi incetinit. In mod obisnuit, la cateva luni dupa nastere majoritatea simptomelor care sunt asociate cu venele varicoase vor disparea.

Multe femei se pot simti neindemanatice sau cu capul in nori in timpul sarcinii. In lun a opta, vizitele prenatale sunt programate de obicei la intervale de 2 saptamani. Medicul sau moasa trebuie sa va verifice tensiunea sangvina, modul in care copilul se dezvolta si starea dumneavoastra si a copilului. Uneori mama are multe intrebari de adresat medicului pe masura ce sarcina se apropie de sfarsit.

Inainte de saptamana 35 medicul nu va fi foarte ingrijorat de faptul ca fatul nu are pozitia potrivita pentru pentru nastere, insa daca un copil in prezentatie transversa sau pelviana nu se intoarce singur in prezentatie cefalica in luna a noua, medicul poate incerca sa-l ajute sa ajunga in pozitia corecta.

Chiar daca nu exista nici un motiv pentru a suspecta ca aveti nevoie de o cezariana, lucrurile pot evolua in mod neprevazut si aceasta ar putea fi necesara chiar in ultima clipa, iar faptul ca va informati v-ar putea ajuta. Nasterea prin cezariana poate insemna orice de la o interventie planificata in detaliu, pana la o operatie neasteptata. In timpul unei cezariene copilul se naste printr-o incizie chirurgicala efectuata la nivelul abdomenului si uterului matern. Cezariana presupune doua incizii: una la nivelul peretelui abdominal, si una la nivel uterin. Astazi cele mai multe operatii cezariene sunt efectuate utilizand o incizie transversala in pozitia inferioara a uterului. Oricum daca nu exista probleme este recomandat sa nasti pe cale naturala. Operatia cezariana are unele riscuri, care de obicei nu sunt prezente in timpul unei nasteri vaginale. Pe masura ce va apropiati de sfarsitul acestei luni este momentul sa va faceti o favoare, si sa va pregatiti bagajele pentru spital inainte ca travaliul sa inceapa. Aruncarea lucrurilor intr-o valiza nu este ceea ce va doriti sa faceti atunci cand aveti contractii puternice.

  • Saptamana 32 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul creste rapid; masoara acum 41 de cm. Vernixul, substanta care ii acopera corpul, devine din ce in ce mai dens. Kg acumulate de tine sunt intre 9 si 12 si nu mai stii in ce pozitie sa dormi. Este recomandat sa dormi pe o parte.
  • Saptamana 33 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul creste foarte repede, e plin de energie si te loveste puternic. O data cu copilul creste si abdomenul tau. Volumul de sange din corpul tau s-a marit cu 40% pentru a asigura hrana fatului, irigarea uterului si a placentei. Urinezi si mult mai des ca pana acum.
  • Saptamana 34 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul cantareste aproximativ 2200 de grame si are 44 cm lungime. Creierul si sistemul nervos sunt pe deplin formate. Pe masura ce fatul coboara in pelvis, forma abdomenului tau se schimba.
  • Saptamana 35 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Copilul tau se apropie de dimensiunile unui copil la termen; cantareste in jur de 2500 de grame. Tu te rotunjesti din ce in ce mai mult si disconfortul este si el pe masura. Poti sa incepi de acum pregatirile pentru marele eveniment, pentru nastere.

 

A NOUA LUNA

 

Copilul dumneavoastra este gata sa-si faca aparitia. Toate organele interne si sistemele s-au format, toate simturile s-au dezvoltat. Acum pur si simplu castiga in greutate si creste pregatindu-se pentru viata din afara uterului cald si primitor. Exista 3 metode prin care puteti estima dimensiunile copilului: daca ati mai avut alt copil, puteti compara cat de mare sunteti acum, fata de sarcina trecuta; medicul poate palpa fatul prin intermediul abdomenului dumneavoastra si ii poate estima dimensiunile; puteti folosi ecografia pentru estimarea greutatii.

Pe masura ce intrati in ultimele saptamani ale sarcinii, veti constata ca va este mult mai usor sa respirati, si veti constata ca este o distanta mai mare intre sanii si abdomenul dumneavoastra. Aceste modificari se pot produce intr-o singura zi, fie gradat, pe parcursul a 1-2 saptamani. Un fenomen extrem de frecvent este endemul, care poate sa apara la nivelul mainilor si picioarelor. In timpul sarcinii se produce o crestere a volumului sangvin. Aceasta cantitate crescuta de lichid se poate deplasa in afara vaselor sangvine si inspre tesuturi. Edemul care apare este cel mai frecvent sesizat la nivelul membrelor inferioare, deoarece gravitatia actioneaza atragand lichidul catre acestea. Chiar daca picioarele nu arata altfel decat de obicei, vi se pot parea pufoase, iar pantofii va pot strange. Va poate ajuta ridicarea picioarelor atunci cand sunteti asezata.

Vestea buna este ca edemul dispare la 1-2 saptamani dupa nasterea copilului. Lichidele care s-au acumulat in tesuturi revin in vene si sunt eliminate din organism catre rinichii. In ultimul trimestru al sarcinii poate aparea din nou oboseala. Trebuie sa va odihniti si sa dormiti suficient. Acest lucru va va fi de ajutor si va va mentine puternica in timpul travaliului si in perioada in care va trebui sa aveti grija de copilul nou nascut. Pe masura ce termenul nasterii se apropie, cu siguranta va ganditi la durerea pe care o veti simti in timpul travaliului. Cu siguranta experienta fiecarei femei si perceptia durerii variaza in cazul fiecarei femei. Unele femei descriu contractiile ca fiind sub forma unor crampe intestinale severe. Altele resimt o senzatie de presiune la nivelul spatelui si abia remarca contractiile de la nivelul abdomenului. In anumite momente travaliul este la fel ca o alergare intr-o cursa pe distante lungi. Pot aparea foarte multe momente in care simtiti ca nu mai puteti suporta. Frica ne va face sa resimtim durerea mai puternic. Distragerea atentiei si relaxarea tind sa reduca durerea. Majoritatea femeilor care au nascut, declara ca travaliul a fost dureros, dar ca durerea a fost suportabila.                                                                         

  • Saptamana 36 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul are 2750 de grame si masoara 49cm lungime. Pe masura ce capul lui se aranjeaza in pelvis, burtica ta coboara si vei putea respira mai usor. Urinezi si mai frecvent, deoarece fatul iti apasa pe vezica urinara. De acum incolo vei merge la control la medicul pe care ti l-ai ales in fiecare saptamana.
  • Saptamana 37 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Testiculele baieteilor coboara in scrot, iar sanii fetitelor sunt usor umflati datorita hormonilor, insa isi vor reveni dupa nastere. Copilul poate sa respire, sa suga si sa inghita. Are si majoritatea reflexelor. Arsurile la stomac nu mai sunt atat de puternice dar disconfortul creste cu fiecare zi care trece.
  • Saptamana 38 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Fatul va mai creste putin. Durata medie a sarcinii este de 266 de zile, adica 38 de saptamani de la conceptie. Copilul este gata de a veni pe lume, plamanii pot respira singuri, unghiutele lui de la maini si de la picioare se intaresc tot mai mult. Primul scaun (meconiu) s-a adunat in intestinul gros si va fi eliminat la nastere. Ai luat in greutate intre 11 si 13 kg si de acum nu vei mai acumula foarte multe kg.
  • Saptamana 39 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    De acum, copilasul tau va lua din ce in ce mai putin in greutate, greutatea medie la nastere fiind in jur de 3500 grame. Oasele craniului sunt gata de nastere. Pot aluneca unul peste altul si se pot suprapune usor, permitand capului sa treaca prin canalul cervical si prin vagin fara probleme. Colul s-a inmuiat si s-a deschis partial; ai contractii Braxton Hicks destul de puternice.
  • Saptamana 40 de sarcina, sfaturi pentru viitoarele mamici:
    Capul bebelusului coboara spre segmentul inferior al uterului si apasa pe cervixul inmuiat. Micutul are acum 50 de cm lungime si e imprevizibil momentul cand va iesi la lumina. Se apropie momentul in care il vei tine in brate pentru prima oara.

 

—————

Înapoi


Categorii


Contact

BeBeL BaZaR

Aleea Ulmilor
Piatra Neamt
610256


0751496284