Tata este prima persoana importantă în viața copilului după mama, în varianta clasică a sistemelor familiale. Însă, în zilele noastre mamele au ajuns sa-și diversifice responsabilitățile rolului de persoana de referință în viața copilului și tații sunt cei care pot sa completeze într-o manieră dezirabilă uniunea complexă a familiei. Este evident că secolul vitezei a determinat schimbări în contextele noastre de viață și acestea sunt resimțite și la nivelul nucleului familial. Acest articol își propune să ofere o descriere succintă despre importanța taților în dezvoltarea copiilor, îmbinând rezultatele studiilor de specialitate cu demersurile altor state europene care au început deja procesul de promovare a importanței taților în viața copiilor.
Implicarea taților, adesea, este conceptualizată în termeni de angajament, accesibilitate și responsabilitate față de copii (Lamb et al, 1985; 1987). Angajamentul taților se referă la interacțiunea dintre aceștia și copii, dând dovadă de grijă și jovialitate. Accesibilitatea definește disponibilitatea tatălui pentru nevoile și activitățile copilului. Responsabilitatea implică activități de gestionare și organizare a timpului și programului copilului. Implicarea tatălui adesea se rezumă la angajamentul și accesibilitatea acestuia în viața copilului. În timp ce mamele sunt mai implicarea în asumarea responsabilităților de gestionarea și organizarea a activităților copiilor (Gray, 2006; Pleck & Masciadrelli, 2004).
Studiile de specialitatea arată că implicarea taților în viața copiilor este corelată cu o serie de factori contextuali, incluzând satisfacția profesională a acestuia, relația sa cu tatăl său, starea mintală de bine și atitudinile sale parentale (Belskey, 1984; Pleck, 2007). Calitatea relației dintre tatăl și mama copilului este probabil cel mai puternic predictor al calității și cantității timpului petrecut de tată cu copilul (Belsky, 1981). Tații care au o stare de bine în relația de cuplu sunt mai predispuși să dea dovadă de căldură și senzitivitatea în interacțiunea cu copilul (Belsky et al. 1984; Voling et al., 1991). Situațiile în care mamele îi percep pe tați ca fiind competenți reprezintă o altă alternativă care favorizează timpul petrecut de tați cu copiii (McBride et. al, 2005).
Atunci când tații sunt activ implicați în educația copiilor, cei mici au o mai bună părere despre propria persoană, au performanțe academice mai bune și se feresc de probleme (Amato & Rivera, 1999; Flouri, 2005; NICHD, 2004; Sarkadi et al. 2008). Calitatea timpului petrecută de tați cu copiii este mai importantă decât cantitatea. O relație apropiată și de susținere între tată și copil este un factor de protecție pentru viitorul copilului, indiferent dacă aceștia locuiesc împreună sau nu (Dunn et al. 2004). Comportamentele taților care contribuie la rezultatele pozitive ale copiilor sunt cele care rezidă din adoptarea unui stil parental democratic sau flexibil. Cercetătorii au evidențiat și situații în care comportamentul taților influențează negativ dezvoltarea copilului, în astfel de situații o implicare mai mare determină rezultate negative semnificative.
Politicile și practicile europene cu privire la starea de bine a familie susțin semnificativ implicarea taților în dezvoltarea și educația copiilor. Mesajele cheie promovate de acestea sunt:
Orice schimbare necesită timp, cunoaștere și adaptare, probabil că suntem mult în urma altor state europene, dar daca începem să-i apreciem, educăm și încurajăm pe tați acum generațiile viitoare se pot bucura mai mult de ceea ce noi am citit doar în cărți sau am văzut în serialele străine.
Responsabilitatea pentru această schimbare ne aparține și noua specialiștilor în sănătatea mintală a copilului și familiei, în calitatea de promotori ai trend-urilor de sănătate psihologică putem insera din ce în ce mai mult în interacțiunile noastre ideea de tată responsabil și atunci când întâlnim astfel de părinți îi putem recompensa verbal pentru ceea ce fac
—————